Skip to main content

Recenziile Celor Curajoși 🙂

Un prieten

Cel mai fain lucru pe care l-am experimentat in raport cu tine, a fost ca in timpul citirii am simtit ca vorbesc cu un prieten. Un prieten care deja s-a dat cu capul de tot ce eu consideram „end of the world”. Cu calm, cu blandete, ne-am bagat impreuna ceva in ea de problema si am inteles ca solutia este intotdeauna in interiorul problemei. Asa functioneaza aceasta dualitate, aceasta lume. De acolo a fost abia inceputul. Ce mi-ai oferit a fost „rampa de lansare” in a descoperi Cheile Genelor. Tu esti o „rampa de lansare”. Dupa interactiunea cu tine am reusit sa inteleg ce naiba sunt umbrele alea, ce rol are shadow-ul si de ce este necesar sa il accept. Ca na.. lumina vrem toti, insa m-ai invatat ca putini sunt cei care inteleg ca pentru a descoperi lumina, este necesar sa fii bland cu intunericul din tine. Spor sa ai si timp, ca le faci bine!

Adrian N******u
Tantra Masseur & Guide

Copilul interior…

Nu am să mint, experiența citirii este o plăcere colosală și o cunoaștere a propriei persoane în profunzimea ființei. Urmând apoi să pășești în infern, iar cu fiecare conștientizare și acțiune spre schimbare, apare liniștea, înțelegerea și evoluția. Un parcurs greu, dar atât de frumos și evolutiv.

După trei sesiuni și o perioadă alocată integrării experienței, vă pot spune că adolescenta rebelă și naivă a ajuns la nivelul de a fi femeie, de a fi autentică și dornică de a crește. Îi sunt foarte recunoscătoare omului Daniel Milea pentru că a reușit să mă vadă înainte ca eu să pot face asta. Îl recomand cu toată încrederea și tot dragul. Nu uita, dacă ești aici deja, alegerea este făcută; ești la un apel distanță de versiunea ta autentică. Good luck.

Gabriela D******u
Psiholog Clinician

Toți avem umbre…

Shadow work (lucrul cu umbrele ) și Human Design oferă perspective valoroase pentru a ne înțelege pe noi înșine la un nivel mai profund!

💫🙏💫 Vreau să împărtășesc modul în care aceste practici, atunci când sunt combinate cu îndrumarea lui Daniel, mi-au îmbunătățit conștiința de sine și descoperit talente ascunse. Totodata am obținut o mai bună înțelegere a abilităților, a modelelor de gândire și a modului general de a fi.

🌟Lucrul în umbră/ cu umbrele este un proces de transformare care implică explorarea aspectelor mai întunecate ale personalității noastre, convingerile subconștiente și experiențele trecute.

🌟✨⭐️ Încă de la prima ședință, prin introspecție ghidată și dialog, Daniel m-a ajutat să identific aspectele și tiparele umbră , prin înțelegerea și aducerea la lumină le-am putem integra și vindeca, ducând la creșterea și iertarea personală , la conștientizarea și acceptarea de sine.

Experiența mea a fost profund transformațională și am descoperit înțelesuri adânci despre sinele meu pe parcursul acestei călătorii,astăzi a fost ceea de a 3-a ședință și in continuare mă suprinde !
Daniel este cu adevărat un expert în domeniul Human Design, însușindu-și cunoștințe extinse și experiență practică în acest sistem fascinant. Cu abilitățile sale excepționale de comunicare și empatie, el a creat un spațiu sigur și suportiv pentru mine să explorez și să înțeleg mai bine aspecte complexe ale personalității mele.

În ceea ce privește Shadow Work, abilitatea sa de a ghida și de a susține procesul de conștientizare și de integrare a aspectelor neglijate și mai întunecate ale ființei noastre. Cu tandrețe și profunzime, el m-a asistat în explorarea și în rezolvarea unor aspecte care mă țineau in loc !
🙏 Cu recunoștință îți mulțumesc Daniel !

Andreea P***u
Masaj Tantric, Sexualitate Sacră, Terapeut
Ai lucrat cu mine și dorești să împărtășești cu ceilalți experința ta? Folosește formularul acesta pentru a o trimite. 🙂

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.
Nume