Am fost obișnuit să stau mereu în background și mi-a luat vreo 40 de ani să-mi fac curajul de a ieși pe piață, tot atâția și să accept termenul de ”specialist” în web, business online sau social media, atunci când vine vorba de propria persoană. Dar, după aproximativ douăzeci de ani în care am tot ajutat afaceri mici și mijlocii să-și găsească drumul în online, presupun că a venit momentul să spun cu voce tare că mă pricep la câteva lucruri.
Ce îți pot spune este că nu sunt studiat la școli de renume, nu am diplome care să ateste X realizări de acest gen. Ce am învățat, am învățat pe cont propriu. Am greșit, am câștigat, am și pierdut, dar ceva m-a tot împins înainte și astăzi cred că am ajuns la punctul în care nu doar că mă poț ”ține pe picioare”, dar îi pot sprijini și pe alții să facă același lucru.
Bine ai venit în micul meu colț de ”online”.